Atatea stele cad in noaptea asta.
Demonul noptii tine parca-ni mani pamantul
si sufla peste el scantei ca peste-o iasca
napraznic sa-l aprinda.
In noaptea asta-n care cad
atatea stele,tanarul tau trup
de vrajitoare-mi arde-n brate
ca-n flacarile unui rug.
Nebun,
ca niste limbi de foc eu bratele-mi intind 
ca sa-ti topesc zapada umerilor goi,
si ca sa-ti sorb , flamand sa-ti mistui 
puterea,sangele,mandria,primavara ,totul.
In zori cand ziua va aprinde noaptea,
cand scrumul noptii o sa piara des
de-un avant spre-apus,
in zori de zi as vrea sa fim si noi 
cenusa, 

noi si pamantul.